Quotes from Emil Cioran

Cu fiecare zi sîntem mai singuri. Ce grea si ce usoara trebuie sa fie ultima!

Românul îÅŸi zeflemiseÅŸte propria lui condiÅ£ie ÅŸi se risipeÅŸte într-o autoironie facil? ÅŸi steril?.

Time is heavy sometimes; imagine how heavy eternity must be.

I am the beast with a contorted grin, contracting down to illusion and dilating toward infinity, both growing and dying, delightfully suspended between hope for nothing and despair of everything, brought up among perfumes and poisons, consumed with love and hatred, killed by lights and shadows. My symbol is death of light and the flame of death. Sparks die in me only to be reborn as thunder and lightning. Darkness itself glows in me.

Solitude: so fulfilling that the merest rendezvous is a crucifixion.

În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit. Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta? Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?

Boredom in the midst of paradise generated our first ancestor's appetite for the abyss which has won us this procession of centuries whose end we now have in view. That appetite, a veritable nostalgia for hell, would not fail to ravage the race following us and to make it the worthy heir of our misfortunes.

DiferenÅ£a dintre mine ÅŸi ceilalÅ£i oameni: eu am murit de nenum?rate ori, pe când ei n-au murit niciodat?.

De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindca în preajma femeii nu mai exista timp.

Everyone has had, at a given moment, an extraordinary experience which will be for him, because of the memory of it he preserves, the crucial obstacle to his inner metamorphosis.

Când asculÅ£i pe Bach, vezi cum se înfirip? Dumnezeu. C?ci muzica lui este generatoare de Divinitate.

Dup? ce am condus-o pe S. la gar?, deprimare vecin? cu sinuciderea. Vid, vid, vid!

Only false values prevail, because everyone can assimilate them, counterfeit them (false thereby to the second degree). An idea that succeeds is necessarily a pseudo-idea.

Eu unul cred c? o carte trebuie s? fie realmente o ran?, trebuie s? r?scoleasc? într-un fel sau altul viaÅ£a cititorului. Când scriu o carte, ideea mea e s? trezesc pe cineva, s?-l biciuiesc.

I am like a broken puppet whose eyes have fallen inside.

An aphorism? Fire without flames. Understandable that no one tries to warm himself at it.

His power to adore is responsible for all his crimes: a man who loves a god unduly forces other men to love his god, eager to exterminate them if they refuse.

Tristetea, ca si suferinta, ne revela existenta, deoarece în ele avem în constiinta separatia noastra de lumea obiectiva si nelinistea care da un caracter tragic vietuirii în existenta. Daca ar exista un zeu al tristetii, lui nu i-ar putea creste decât aripi negre si grele, pentru a zbura nu înspre ceruri, ci în infern.

The one who had not ever conceived his own annulment, who had not foreseen the resource of the cord, the bullet, the poison or the sea, is a debased prisoner or a crawling worm on the cosmic carrion. This world can take off us everything, it can forbid us everything, but nobody can't prevent us our self-abolition.

There are no solutions, only cowardice masquerading as such.

Magnificat de Bach. Remué jusqu'aux larmes. Il est impossible que ce qui s'y exprime n'ait qu'une réalité subjective. L'« âme » doit être de la même essence que l'absolu. Et c'est le Vedânta qui a raison.

The sphere of consciousness shrinks in action; no one who acts can lay claim to the universal, for to act is to cling to the properties of being at the expense of being itself, to a form of reality to reality's detriment.

That there should be a reality hidden behind appearances is, after all, quite possible; that language might render such a thing would be an absurd hope.

Dau în scris, pentru toat? lumea care va veni dup? mine, c? n-am în ce s? cred pe acest p?mînt ÅŸi c? unica sc?pare este uitarea absolut?. AÅŸ vrea s? uit de tot, s? m? uit complet, s? nu mai ÅŸtiu nimic de mine ÅŸi de lumea aceasta. Adev?ratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca aceast? lume, precum focul meu interior ar incendia-o.