Quotes About Sorrow

The day I stop looking for you, the day I stop waiting for you, will be the day that I die, he said, meeting her eyes. And then I'll just wait for you to join me again.

Life is so strange I don't know why But somebody, somebody has to cry.

It's a breath you took too late. It's a death that's worse than fate.

Sad thing is, you can still love someone and be wrong for them.

Never underestimate the power of motivations/inspirations. For, they can turn your sorrow into pillow or joy, your unhappiness into happiness. Even your hopelessness can be transformed into hopefulness by reason of motivations/inspirations. Thus, dare to quest for inspirations/motivations whenever you feel hopeless, depressed, sorrowful and unhappy in life.

Read day and night, devour books—these sleeping pills—not to know but to forget! Through books you can retrace your way back to the origins of spleen, discarding history and its illusions.

Si atunci regreti de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legana în amarul absentei lor.

En un mundo sin melancolía, los ruiseñores se pondrían a eructar.

What they ask you for is actions, proofs, works, and all you can produce are transformed tears.

By capitulating to life, this world has betrayed nothingness. . . . I resign from movement, and from my dreams. Absence! You shall be my sole glory. . . . Let "desire" be forever stricken from the dictionary, and from the soul! I retreat before the dizzying farce of tomorrows. And if I still cling to a few hopes, I have lost forever the faculty of hoping

În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit. Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta? Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?

I am like a broken puppet whose eyes have fallen inside.

Exist? o întreag? gam? a melancoliei: începe prin surâs ÅŸi peisaj ÅŸi sfârÅŸeÅŸte în dang?t de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.

Cerul senin ne oblig? la mai multe întrist?ri decât cel cenuÈ™iu, c?ci ne pune în faÈ›a prea multor speranÈ›e la care n-avem curajul pe când ultimul ne îngroap? f?r? speranÈ›e.

Gândurile cele mai adânci ÅŸi cele mai scumpe sunt acelea pentru care regret?m c? n-avem lacrimi.

Cînd ai cunoscut amaraciunile si dulceata lor, îti pare rau ca n-ai decît o inima de sfarîmat.

Al igual que amas los libros que te hacen llorar, las sonatas que te han cortado el aliento, los perfumes que te insinúan renunciamientos, a las mujeres extraviadas entre el cuerpo y el alma, así sucede con los mares: te enamoras de aquellos cuyo oleaje induce a ahogarse en su seno.

Nu exista boala de care nu ne-ar vindeca o lacrima ce-ar începe sa cînte...

Sunt lacrimi care sfredelesc p?mântul È™i r?sar ca aÈ™tri pe alte t?râmuri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre? Dar eu îmi caut lacrimile pe întunericul atâtor ceruri...

Port un doliu din na?tere - doliul acestei lumi.

Sunt lacrimi care sfredelesc p?mântul ÅŸi r?sar ca aÅŸtrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?

Vreau sa mor , dar imi pare rau ca vreau sa mor!

Emily Dickinson: «I felt a funeral in my brain».1 Podría añadir, como Mademoiselle de Lespinasse, «en todos los momentos de mi vida». Funeral perpetuo del espíritu.

The fatigue I've gathered year after year and stored inside now heaves a muted cry of helplessness. Nothing but fatigue, rounding my shoulders, heavier than ever on this late autumn day with a useless sun, a world of unforgiving disasters. So many struggles and tragedies, so much sorrow and egotism in this dark, in this rotting century of hate.