Quotes from Jean d'Ormesson

Pe bun? dreptate se spunea c? ideile î?i croise drum printre oameni.

Toate regimurile li se par bune, în afara celor care au c?zut. ?i le plac revolu?iile când ei sunt cei care le fac.

Fusesem mult? vreme de partea celor puternici. Acum eram învin?i. A?a c?, în mod obligatoriu, în locul abilit??ii de înving?tori preferam victimele fidelit??ii.

fiecare ?tie în prezent c? nu suntem aproape nimic altceva decât rodul circumstan?elor în care ne zbatem ?i care ne alc?tuiesc între hazard ?i necesitate.

?i pe el timpul va sfâr?i prin a-l distruge pentru a-l readuce la via??.

Ai fi zis c? se îngr??au din spiritul vremii care trece.

Ce-ar fi putut face, ?i unul ?i cel?lalt, cu libertatea de gândire? ?i cu toleran?a? Fiindc?, ?i unul ?i cel?lalt, se considerau de?in?tori ai adev?rului.

Ram?sesem singurii care mai credeam în noi în?ine. De aceea tr?iam între noi, vânam între noi, ne c?s?toream între noi. Lumea credea c? suntem îngânfa?i. Eram doar timizi. Ne era team? de ceilal?i oameni. Ne era team? de viitor, care era contrariul trecutului. Închideam în urma noastr? toate u?ile care d?deau spre o lume devenit? prea mare pentru noi ?i pentru speran?ele noastre înl?n?uite de amintiri.

Libertatea este o chestiune de metod?. Adev?rul punea cu totul alte probleme. Cred c? n-a? putea s? m? exprim mai bine decât folosind un cuvânt cam provocator, adev?rul eram noi.

Nu vorbea decât de dragoste, agitând bombe. Aprindea ruguri, dar nu voia s? vad? decât lumina lor.

Oare încerc?m sau suntem capabili vreodat? s? în?elegem ceea ce nu suntem?

Nimic nu-i mai contagios ca violen?a. Ea se ia ca tifosul ?i se încrânceneaz? în fa?a obstracolului.

Mor?ii tr?iesc atâta vreme cât o singur? fiin?? vie îi mai poart? în minte. Noi îi purt?m în noi pe mor?ii no?tri.

Când îmi spuneai: "Nu exist? nimic în afar? de Hristos" mi se p?rea c? nu mai era strig?tul de izbând? ?i de entuziasm pe care-l scoate tinere?ea. Era mai degrab? o m?rturie a neputin?ei oamenior de a-?i înf?ptui visurile de fericire.

Oare dispare vreodat? complet, în ceea ce este frumos ?i în ceea ce este r?u, în ceea ce este viu ?i în ceea ce este mort, povara zdrobitoare a trecutului?

Totul, pretutindeni ?i întotdeauna, nu este niciodat? alceva decât timp.

Eu sunt mai aproape de tata: el î?i punea speran?ele într-o schimbare bazat? pe amintire. M? împart, ca el, între aceste dou? lumi apuse, pline de str?lucire ?i de for??: schimbarea ?i amintirea. ?i, între una ?i alta, refuz s? aleg.

nu numai viitorul r?mâne pentru noi închis, opac, inaccesibil: chiar fixia în imagini, timpurile apuse ne scap? pentru totdeauna.

Cred - este o credin?? ca oricare alta ?i, fiindc? fericirea ?i nefericirea nu pot fi niciodat? comparate, nu pot aduce dovezi - c? binele este aliatul timpului ?i c?, treptat, pe nesim?ite cu fluctua?ii poate, cu frân?ri bru?te, ?i cu reveniri, el birue r?ul.

Tutto ciò che è nel tempo passerà con il tempo e nulla di ciò che appartiene a questo mondo transitorio e fragile merita più di un rispetto un po' distaccato e di un assenso ironico. Si può benissimo morire per la propria patria, per le proprie idee, per quelli che si amano. Non c'è niente di più onorevole. Ma soltanto ciò che è eterno merita un affetto senza riserve.

N-am auzit niciodat? pe cineva vorbindu-ne despre trecut f?r? s? vorbeasc? ?i despre moarte. Iar viitorul de asemenea, nu ne vorbe?te decât de moarte. Nu ne r?mâne decât prezentul pentru a încerca, oarecum în zadar, s? ?inem moartea la respect. Via?a nu-i niciodat? nimic altceva decât o lung? retragere în fa?a mor?ii.

La vita è soltanto il vestibolo e la prefazione della morte. Nascere non è altro che cominciare a morire. Le cose serie cominciano con la morte. Vivivamo poco tempo e saremo morti per sempre.

Cultura este ceea ce r?mâne dup? ce ai uitat totul.

trecutul meu este trecut, mai trecut decât alte trecuturi, ?i se scufund? în întuneric.